Dacă îţi doreşti o coafură care să reziste, ai ajuns unde trebuie!

Noi, femeile, petrecem destul de mult timp în faţa oglinzii ocupându-ne de orice mic detaliu pentru ca rezultatul să fie întotdeauna unul surprinzător. Pe lângă machiaj, includem aici şi coafura sau modul în care ne aranjăm părul.

Fie că suntem creative şi obţinem din joacă un look nou, fie că obişnuim să consultăm tutoriale din care învăţăm trucuri pentru coafuri rapide şi spectaculoase, toate ne dorim o fixare de durată a părului, pentru ca toată munca noastră să nu fi fost în zadar.

Şi, de ce să nu recunoaştem? Ne place să fim admirate! 🙂

În sensul acesta, vin în ajutorul vostru cu o sugestie: cel mai puternic fixativ existent pe piaţă la ora actuală!

În ceea ce mă priveşte, am încercat destul de multe mărci de fixativ până să ajung la cel despre care vă scriu în momentul de faţă, însă niciunul nu m-a mulţumit pe deplin precum acesta, fapt pentru care am continuat să îl folosesc.

Este vorba, mai exact, despre fixativul Taft Looks Maxx Power(Strong 7), îl puteţi vizualiza în imaginea de mai jos.

Vă marturisesc că oferă o fixare puternică, dar în acelaşi timp lasă părul flexibil, nu lipeşte firele şi oferă strălucire.

Pentru îndepărtarea acestuia de pe păr este necesară pieptanarea intensivă a acestuia.

Enjoy! 

 

fixativ-taft-look-maxx-power-250-ml_13656_1_1394634137

Anunțuri

Un gând despre &8222;Dacă îţi doreşti o coafură care să reziste, ai ajuns unde trebuie!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s