Review Gloves In A Bottle

Dragile mele, dacă mă urmăriți cu siguranță știți faptul că am pielea uscată și sensibilă, doar că până în prezent am scris cu precădere despre ten.

Ei bine, astăzi vă scriu si despre pielea corpului. Pe lângă faptul că este uscată și sensibilă, am 6 zone gemene(cum le numesc eu) unde pielea mi se usucă tot timpul anului, nu doar în anotimpurile reci. Este vorba despre coate, șolduri și în zona rotulelor de la labele picioarelor.

Deși folosesc de obicei geluri de duș ce conțin 1/4 cremă hidratantă și loțiuni sau ulei pentru corp imediat după baie(uneori chiar pe pielea umedă pt a spori hidratarea pielii) acele șase zone necesită o îngrijire aparte, suplimentară.

Prin intermediul acestei postări vă anunț că am găsit soluția la problemele mele în loțiunea Gloves In A Bottle!

Gloves In A Bottle este o loțiune reparatoare(cum îmi place mie sa-i spun) de 6 ori mai eficientă decât o loțiune artificială pentru hidratare, care protejează pielea uscată și o ajută în menținerea hidratării și a diminuării acțiunii dăunătoare a substanțelor iritante asupra pielii, reprezentând un concept diferit de îngrijire a pielii uscate și crăpate. Poate fi folosită pe toată suprafața corpului(față, mâini, picioare și restul corpului), nu este toxică, nu conține parfum sau grăsimi(așadar nu lasă un film gras la suprafața pielii) și cu toate acestea protejează pielea ca o pereche de mănuși invizibile!

Este ideală a fi folosită în cazuri de:

  • piele crăpată
  • piele uscată
  • eczeme
  • psoriazis
  • dermatite
  • alergii ale pielii
  • alergii la latex.

Citisem mult despre această loțiune, tare îmi doream să o pot testa și am fost tare fericită când acea zi a venit!

M-am lăsat mânată de curiozitate și am început să o folosesc încă de când am intrat în posesia ei.

Primele două lucruri pe care le-am remarcat la aceasta au fost faptul că este inodoră(nu are miros) și că este foarte consistentă – o singură picătură de dimensiunea unui bob de mazăre a fost suficientă pentru a-mi hidrata palmele.

Ce îmi place mult la Gloves In A Bottle este că nu se spală, este rezistentă la apă(waterproof)! Cremele de mâini folosite de mine până să o descopăr pe aceasta necesitau reaplicare după fiecare spălare pe mâini, ceea ce poate fi foarte deranjant. Plus că indiferent ce cremă aș fi folosit pentru hidratarea pielii mâinilor, toate îmi faceau palmele să transpire și mă vedeam nevoită să mi le șterg încontinuu(vă spun, este de-a dreptul stresant). Ei bine, nu este cazul acesti loțiuni și asta reprezintă un mare plus pentru mine!

Iar acum să vă arăt cum se prezintă zona rotulelor după doar 3 zile de aplicare consecutivă, în fiecare seară, la culcare:

IMG_20150810_191736

Laba piciorului stâng este cea tratată cu Gloves In A Bottle. Pe cea dreaptă nu am aplicat nimic pe parcursul celor 3 zile de observație. După cum puteți vedea, aspectul zonei cu probleme este vizibil îmbunătățit! Nu mai vorbesc de coate/șolduri, care acum arată ca de bebeluș! Lasă pielea catifelată la superlativ!

Având în vedere că sunt posesoarea unei loțiuni Gloves In A Bottle de 60 ml(varianta travel size) țin ”cu dinții” de ea, întrucât când se apropie toamna-iarna mi-e groază, deoarece mi se usucă tare mâinile! Aștept cu interes să o testez și în acest scop și să revin cu completări!

O recomand tuturor, cu toată încrederea!

Voi ați avut ocazia să o încercați?

IMG_20150728_114406

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s