Little Black Dress – roletă de poșetă

Hei, dragile mele,

Că tot vă vorbeam zilele trecute despre melancolia ce mă apucă pe o vreme precum cea de afară(adică ploaie, vânt… vreme numai bună de stat în casă, la căldurică), m-am gândit să vă povestesc pe scurt la ce m-a mai împins starea aceasta: la a achiziționa un parfum pe care l-am folosit pentru aproximativ 5 ani de zile, dar la care am renunțat până la urmă de plictiseală! 🙂

Ați ghicit deja din titlul postării că este vorba despre Little Black Dress de la Avon.

Eu sunt destul de pretențioasă la parfumuri, nu îmi intră în grații orice parfum, iar ca să mă convingă să îl folosesc trebuie să se identifice cu mine, să mă reprezinte!

În general îmi încântă simțurile parfumurile orientale, ce au o notă îndrăzneață și aparte, ceva care să mă scoată din anonimat ori de câte ori port mireasma respectivă, nu prea îmi plac cele dulci sau florale… Nu mă dau deloc în vânt după genul acesta de parfumuri.

Ei bine, în adolescență nu îmi puteam permite parfumuri mai scumpe decât cele de la Avon, așa că nu mi-a rămas decât să constat cu care mă identific dintre toate cele disponibile în broșurile de la momentul respectiv și concluzia mea a fost că apa de parfum Little Black Dress este exact pe gustul meu, așa că i-am rămas fidelă pentru aproximativ 5 ani de zile, timp în care am folosit-o numai pe ea. Era interesant să folosesc un singur parfum pentru că devenise ca o amprentă – ceva personal!

Bineînțeles că la un moment dat m-am plictisit de ea și ușor-ușor am început să mai încerc și altceva, să îmi îndrept atenția și spre alte mărci de parfumuri, pe acesta uitându-l într-un ungher al minții mele.

Și iată că după atâta timp melancolia m-a împins la a achiziționa din nou această apă de parfum(de data aceasta în varianta de roletă de poșetă, de 9 ml), mai mult de dragul acelor vremuri dar și pentru că am fost curioasă dacă mai e pe gustul meu.

Miroase la fel ca și atunci, nimic nu s-a schimbat în compoziția acesteia, este în continuare un parfum elegant, feminin și persistent, însă la momentul actual consider că nu prea mă mai identific cu mireasma acestuia, fiind puțin cam puternică pentru preferințele mele actuale.

Vouă vă place?

Cine o mai folosește?

IMG_20151009_122716

Anunțuri

Un gând despre &8222;Little Black Dress – roletă de poșetă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s